vineri, 13 august 2010

Grecia


Țărmurile mării Egee au văzut dezvoltarea primelor civilizații europene, și anume cele ale minoanilor și miceenilor. După ce acestea au început să cadă, a urmat o Eră Neagră până în 810 î.Hr, când a apărut o nouă civilizație elenă. A fost Grecia polis|orașelor-state care stabilea colonii în Marea Mediterană, care rezista invaziilor perșilor și a cărei cultură va fi baza civilizației elene, după căderea imperiului lui Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei).

Această cultură a avut o influență majoră asupra Imperiul Roman si romanilor, care deși au reușit să treacă de armata grecească decăzută în 168 î.Hr, au fost cuceriți ei înșiși de civilizație. Pe când era o provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar când imperiul s-a împărțit în 2, Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit o natură grecească. Din secolul IV până în secolul XV, Imperiul Bizantin a supraviețuit atacurilor din vest și din est, până când pe 29 mai 1453, Constantinopulul a căzut în fața otomanilor.

Domnia otomană se va păstra până în 1821 când grecii își declară independența. După încheierea Războiul de independență al Greciei în 1828, Grecia alege calea unei monarhii, înființându-se Regatul Greciei (1833). În secolul XIX și la începutul secolului XX, Grecia încearcă să-și însușească populația vorbitoare de greacă din Imperiul Otoman, crescând încetul cu încetul în teritoriu și populație, până în 1947, când ajuge la mărimea sa de astăzi.

După cel de-Al Doilea Război mondial, Grecia a trecut printr-un război civil ce a durat până în 1949, după care a aderat la NATO în 1952. Pe 21 aprilie 1967 armata a preluat puterea în urma unei lovituri de stat, formând așa-numitul Regim al Coloneilor. În 1973 regimul a abolit monarhia greacă. Problema Ciprului a dus la prăbușirea dictaturii militare în 1974 și la stabilirea unei republici democratice în 1975, după un plebiscit (sau referendum). Grecia a aderat la UE în 1981 și a adoptat euro ca monedă în 2001 (vezi Monedele euro grecești).
Grecia este formată dintr-o parte continentală cu numeroase golfuri și peninsule (Peloponezul, o peninsulă legată de continent prin istmul Corint) și o parte insulară (aproximativ 3 000 de insule în Marea Egee, Marea Ionică și Marea Mediterană). Insulele cele mai importante sunt Creta, Rodos, Corfu și grupele Dodecaneze și Ciclade. Grecia are aproximativ 15 000 km de coastă. Relieful se caracterizează prin predominarea masivelor muntoase, dispuse sub forma unor aliniamente paralele; Acestea continuă de fapt șirul Alpilor Dinarici din centrul Peninsulei Balcanice. Principalul șir montan îl reprezintă Munții Pindului, care traversează partea centrală a Greciei. Cea mai mare altitudine se întâlnește însă spre Marea Egee, Muntele Olimp - 2 971 m.
Grecia are o economie capitalistă cu un sector public ce asigură aproximativ 40% din PIB. PIB-ul pe cap de locuitor reprezintă monentan cel puțin 75% din nivelul economiilor fruntașe din zona euro. Turismul asigură 15% din venitul intern brut. Imigrantii reprezinta aproape o cincime din forța de muncă, aceasta fiind repartizată în mare parte în agricultură și în munca necalificată. Grecia este o beneficiară majoră de ajutor de la Uniunea Europeană, acesta find egal cu 3,3 % din Venitul brut anual. Economia grecească a crescut cu aproximativ 4% pe an în perioada 2003 – 2007, datorită în parte cheltuielilor cu infrastructura legate de Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 dar și datorită disponibilității creditului, care a susținut niveluri record ale cheltuielilor consumatorilor. Dar creșterea a scăzut cu 2,8% în 2008 ca rezultat al crizei financiare mondiale și a înăspririi condițiilor de acordare a creditelor. Grecia a violat Pactul de Creștere și Stabilitate al Uniunii Europene ce urmărea ca deficitul bugetar sa fie sub 3%, dar a într-unit acest criteriu în perioada 2007-2008. Datoria publică, inflația și șomajul sunt deasupra zonei euro, dar au o tendință negativă. Datoria externă: este de 371.5 miliarde de dolari pentru anul 2008 conform CIA “The world Factbook” actualizat la 14 mai 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu